La început a fost …. ideea fondării unei Societas … cu observator astronomic, bibliotecă, tipografie …

În prezent se cunosc multe despre Biblioteca Batthyaneum filială a Bibliotecii Naționale a României, destul de multe despre Bibliotecă ca urmașă a structurii instituționale inițiale, puține lucruri despre Observatorul Astronomic (Specula) și mult mai puține despre tipografia inițială (Typis episcopalibus).

O bibliografie (cărți, cataloage, studii, articole) a ceea ce s-a scris de-a lungul a peste două secole despre patrimoniul actualei Biblioteci Batthyaneum se găsește pe blogul instituției, accesând link-ul: https://batthyaneumblog.wordpress.com/bibliographia-literaria/

Semnalăm apariția a două noi titluri de articole, prezentări, semnate de dr. Doina Hendre Biro, respectiv:

Le décor de la bibliothèque et de l’observatoire astronomique fondés par le comte Ignác Batthyány, evêque de Transylvanie, à la fin du XVIIIe siècle / (Decorul bibliotecii și observatorului astronomic fondate de contele Ignác Batthyány, episcop de Transilvania, la finalul secolului al XVIII-lea)

Articolul a apărut recent (2016) în volumul Bibliothèques, décors în coordonarea respectabililor cercetători ai cărții, profesori Frédéric Barbier, István Monok &  Andrea De Pasquale. Volumul a fost tipărit la ÉDITIONS DES CENDRES (http://www.lescendres.com/livre/bibliotheques-decors

Les collections de la Bibliothèque Batthyaneum d’Alba Iulia (Roumanie). Intégrer les livres avec les objets muséographiques / (Colecțiile Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia (România). Includerea cărților în rândul obiectelor muzeografice)

Lucrarea cu acest titlu va fi susținută, conform programului, în cadrul Conferinței Internaționale “Le Biblioteche anche come Musei: dal Rinascimento ad oggi”, eveniment ce va fi organizat în perioada 16-17 noiembrie 2016, de către Biblioteca Națională Centrală din Roma (http://www.bncrm.librari.beniculturali.it/index.php?it/790/eventi/529/le-biblioteche-anche-come-musei-dal-rinascimento-ad-oggi)

Informațiile din cele două materiale mai sus menționate, vin să prezinte noi abordări și să aducă completări unor informații existente despre Observatorul Astronomic și despre valențele bibliofile și muzeografice ale patrimoniului Bibliotecii Batthyaneum, permanent avute în vedere de lumea științifică națională și internațională.

Anunțuri